Agent 47’s Blog

Zilele trecute m-a apucat dorul de Dragonball, renumitele anime-uri create de Akira Toriyama, in care rolul principal il reprezinta Son Goku, asa ca am inceput sa ma uit la ele pe aceasta adresa. Astazi insa, citind cate ceva pe un site, am aflat ca anul acesta, mai exact pe 15 August va fi lansat de studioul 20th Century Fox, avand ca director pe James Wong, iar ca actori pe: Justin Chatwin, James Marsters, Jamie Chung, Emmy Rossum, Eriko Tamura, din care nu cunosc niciun nume; insa nu asta e important, ci faptul ca filmul in sine va fi interesant. Desigur ca va trebuie sa fie bine realizat, ca altfel ar fi o dezamagire in fata anime-urilor.
Curios faptul: sunt anuntate multe filme dupa desene animate si jocuri, ceea ce cred ca e bine.

Am rasuflat usurat cand am vazut ca filmul este pe masura jocurilor cu acelasi nume, Timoty Olyphant joaca foarte bine rolul lui Agent 47, iar actiunea face un deliciu acest film, cu o intriga foarte complicata.
Filmul respecta cu fidelitate elementele din joc: cele 2 pistoale, numite Silverballers, servieta cu “gadget”-urile necesare profesiei lui, si nu in ultimul rand, perspicacitatea asasinului. Interpolul cauta cu mare inversunare un asasin profesionist, care se presupunea ca ucisese peste 100 de victime din intreaga lume, acesta fiind angajat la o agentie de care nu stia nimeni, si care avea legaturi cu toate guvernele lumii. El era cel mai bun din cei ce au fost pregatiti pentru aceasta profesie. Intriga se produce atunci cand, 47 ucide un conducator rus, Belicoff, care de fapt nu era cel real, ci o dublura a sa. FSB-ul rusesc il adulmeca si reusesc sa-i afle locatia, insa Diana, cea care ii dadea datele fiecarei misiuni, il anunta la timp ca locatia i-a fost compromisa.
Desi doi mari inamici sunt impotriva sa, Hitman, nu paraseste Moscova, fiind hotarat sa-l gaseasca si sa-l omoare pe adevaratul Belicoff. Astfel da peste o prostituata (Nika Boronina) care a fost silita sa fie asa din cauza lui Belicoff, dar este salvata de catre cunoscutul nostru. Desigur ca aceasta incearca sa-l seduca pe 47, fara niciun motiv, dar nu-i reuseste planul. Imi place o scena in care ei i-au masa la un restaurant si Nika il intreaba despre anumite persoane care se aflau in acea incapere, detalii ca: ce servesc, ce parere are despre o femeie din spatele lui, care era de fapt barbat, ajungand la intrebarea urmatoare (o scriu in engleza deoarece are mai mult farmec asa) :

What colour underwear am I wearing?
You’re not wearing any underwear.

din care reiese atentia ce o acorda el detaliilor.
Finalul ma duce cu gandul la o continuare, deoarece el nu ramane cu rusoaica, ci isi vede mai departe de meseria sa.

Nota 9.

Nu stiu de ce asiaticii pot face atatea filme bune pe cand americanii sau europenii, nu. Prin aceasta ma refer la faptul ca dupa ce am vizualizat filmul am ramas impresionat de el, si nu-mi va iesi din minte in 2-3 ore, prin asta inteleg eu film bun.
CIA aflase ca din toata lumea disparusera 40 de fete cu varsta cuprinse intre 13 si 14 ani care erau bune luptatoare sau sportive. Vinovatul este doamna M, liderul asasinilor mondiali, ce voia sa faca din aceste fete senzuale adevarate arme fatale. Pregatirea lor este una foarte dura, la sfarsit urmand sa ramana doar una, bineinteles dupa ce s-a luptat pe viata si pe moarte cu colegele ei. Insa la urma ramanand 3 luptatoare ce se bateau deodata, doamna M hotarase ca va face o exceptie, lasandu-le in viata deoarece o uimisera prin talentul lor in arte martiale.
Dupa aceasta ele sunt trimise sa asasineze anumiti gangsteri, oameni bogati, care le erau indicati de catre sefa lor. Una dintre fete (Charlene), care era prietena cu Katherine, ajunge sa se indragosteasca de un agent CIA, care a ajutat-o sa o scape pe mama ei de la moarte, deoarece fusese atacata de a treia colega, cu acest prilej fiind ucisa de catre Charlene.
De acum urmeaza partea cea mai buna a filmului, dar nu o dezvalui deoarece atunci nu mai are niciun farmec daca doriti sa vedeti filmul.

Aceasta e prima oara cand il vad pe Vin Diesel (Shane Wolf) ca joaca intr-un film de comedie, totusi i se potrivesc mai bine cele de actiune, dar nu-i sta rau nici intr-o postura comica, aceea de bona cumsecade a copiilor unui om de stiinta, care fusese asasinat, deoarece inventase un transmitator foarte important pentru armata.
Insa ca pe langa echipamentul militar trebuie sa-si mai adauge niste biberoane cu suc de fructe si lapte si o dubita beton, numai buna pentru copii Plumer, 5 in total. Insa supravegherea copiilor nu e una asa de usoara, cum credea Shane, fiindca cei 5 copii era in stare sa scoata sufletul si dintr-o statuie. Ei sunt: adolescenta Zoey, urmata de fratele ei de 14 ani, Seth, Lulu, Peter si bebelusul Tyler, care mai de care mai “nazdravan”.
Daca misiunile si obiectivele militare îi erau familiare lui Wolf, se pare ca nu la fel statea treaba si cu biberoanele, schimbatul scutecelor si lectiile de conducere ale lui Zoey. Insa conform regulilor sale, avea o misiune de indeplinit, una importanta, poate cea mai importanta, aceea de a se integra intr-o familie si a o tine strans unita, in pericole.

Un film ca sa fie bun, nu trebuie sa aiba neaparat in rolurile principale, actori renumiti, e suficient ca scenariul sa fie original si bine pus la punct. Asta a facut si regizorul David Kendall in acest film, care pur si simplu m-a uimit, desi este un fel de American Pie, are toate caracteristicile unui film bun.
Rezumatul este urmatorul: un elev din ultimul an de la liceu, incearca sa duca la sfarsit “Faptele murdare” (Dirty Deeds), luandu-le asupra sa, deoarece la inceput voise un prieten de-al lui, boboc, sa le savarseasca, dar nu ar fi fost in stare de asa ceva. Aceste “Fapte” sunt 10 provocari grele, chiar periculoase catre sfarsit, era un fel de legendară traditie in liceu, la care nu se incumetau chiar si cei mai curajoşi, fiindca trebuiau sa indeplineasca fapte ce erau pedepsite de lege.
Indeplinirea lor de catre Zach (personajul principal) este dusa la bun sfarsit, dar fara ajutorul unor prieteni, nu ar fi fost posibila, fiind presarata cu umor si faze inteligente.
Nota 9!

P.S: se pare ca si-a revenit si netu’, know I’m happy

Filmul nu e nou, e lansat in 2003, dar placandu-mi felul in care “joaca” actorii Martin Lawrence si Will Smith, am vrut sa vad ce traznai mai fac si de data asta. Mentionez ca nu am vazut primul, fiindca nu as putea sa-mi fac astfel o parere despre care ar fi mai bine realizat dintre cele doua.

E vorba despre eterna poveste cu “drugs, money and cops”, insa adaptata intr-un stil mai haios, specific celor 2 mari actori, disputele dintre ei atingand un un nivel copios de umor. Au darul de al enerva la culme pe seful lor (ei fiind doi politisti din L.A) datorita esecurilor lor in cazul Johnny Tapia, un mare traficant de droguri, pe care bineinteles voiau cu orice pret sa-l “bage la racoare”. Insa individul era foarte bine acoperit de autoritati, vorba manelistilor “banii vorbeste”, reusind astfel sa-l scoata din sarite pe capitanul lor, care incerca prin repetarea cuvantului:”Whoosaaa” sa-si calmeze nervii, aceasta metoda fiiindu-i recomandata de un psiholog.
Normal ca reusesc sa impiedice transferul banilor lichizi ai traficantului din SUA in Cuba, insa acesta le face felul, rapind-o pe sora lui Mike (M.Lawrence), Sid, care era iubita Smith, in film.

Se pregatesc astfel cu mic cu mare sa atace resedinta lui Tapia din Cuba, creand acolo o mare “debandada”. O faza foarte interesanta e atunci cand trec cu Hammer-ul prin cocioabele cubanezilor de parca ar fi niste paie, masina alegandu-se doar cu niste zgarieturi. In final mor “oamenii rai” (ca-n toate filmele americane), terminandu-se cu melodia Bad boys (nu stiu cine e artistul). I-as da cam 7 pentru scenele comice.

Desi filmul, care il are in rol principal pe Nicolas Cage, a fost lansat de mult timp, mi-am facut ceva timp sa ma uit la el, deoarece auzisem ca ar fi interesant. Nici eu nu stiu cum de am putut sa ma uit la film ,deoarece in ultima vreme foarte rar vizualizez cate unul, preferand sa tastez.
In fine, lasand la o parte toate acestea, filmul parea bine realizat inca de la inceput. Este vorba despre Chris Johnson (N. Cage), o persoana care putea vedea cu 2 minute inainte ce se intampla, avand acest talent din nastere, si care ii oferea avantaje enorme, deoarece “anticipa” fiecare miscare. Totul incepe intr-un cazinou, in care el prevede ca un om voia sa omoare doua persoane, si impiedica acest lucru prin imobilizarea acelui criminal, desi acesta din urma nu infaptuise nimic.
Dar cand ajunge aceasta veste la urechile politiei, acestia imediat cauta prin toate mijloacele sa il prinda, dar nu reusesc, impiedicandu-i talentul innascut al lui Chris. Dau de o urma de-a lui, prin faptul ca acesta si-a gasit jumatatea, tot prin aceasta capacitatea a lui, dar mult mai dezvoltata in cazul ei, el incercand sa vada, folosindu-se de viziunile sale, cum ar putea sa ii castige atentia iubitei lui. Imediat cei doi se indragostesc, vorba aia: “love at first sight”, insa ea nu stie de talentul lui Chris (de aici incepe el sa vada ce se va intampla cu mult inainte in viitor, deoarece cand se afla langa ea, capacitatea lui de a vedea in viitor se marea de cateva ori), pana cand cei de la FBI (cei care il cautau pe Johnson) o lamuresc pe deplin ca este un sociopat, convingand-o sa-i puna acestuia in paharul de suc o pastila care l-ar fi adormit. Conform unui timp, e isi indeplineste misiunea, insa iubindu-l pe Chris, ii spune acestuia ce au pus la cale copoii.
Iubita lui Johnson este prinsa, si el face o intelegere cu FBI-ul , ca daca-i salveaza iubita, ii ajuta si el in legatura cu bomba nucleara, adusa in L.A de o organizatie mafiota. La final se incheie totul cu bine, dar mai putin in legatura cu bomba, care explodase intre timp. De aici revine la prezent, sunandu-i pe federali si spunandu-le ca ii va ajuta in ce vor, numai sa nu se lege de iubita lui, asa incheindu-se si filmul.
I-as da nota 9, pentru scenariu si originalitate.

Cu siguranta ca ne amintim de zilele din copilarie in care stateam ore intregi in fata TV-ului ca sa urmarim serialele preferate de desene animate. Eu unul, cel putin, nu voi uita Road Runner, Pif & Hercule, Captain Planet si multe altele
Pana nu demult consideram desenele animate ca ceva de domeniul copiilor, desi in adancul meu imi placea sa ma mai uit la ele, fiindca desteptau in fiinta mea amintiri placute. Parerea aceasta s-a schimbat cand am realizat ca exista multi oameni maturi care urmaresc cu placere anime-urile, motivul fiind acela ca sunt mult mai bine realizate decat filmele, care se produc pe banda rulanta, si tind sa le dau dreptate, cu toate ca exista si filme “jos palaria”, insa balanta se inclina in favoarea anime-urilor.
La mine hobby-ul a inceput uitandu-ma de curiozitate la Yu Yu Hakusho pe un canal de televiziune, astfel incepand sa-mi placa tot mai mult. Dar din pacate, programul zilnic nu-mi permitea sa le vizualizez cum imi doream. Aceasta frustrare a luat sfarsit cand am observat la status-ul unui coleg, un link catre intregul sezon de anime, ajungand ca la sfarsit parerea mea despre desenele animate sa fie mai favorabila ca inainte. Celor carora le-a placut Yusuke, le pot spune ca din intamplare am vazut ca anul viitor se va lansa si al doilea sezon, prin toamna.
O conceptie schimbata, carora insa le-ar parea bizara, eu totusi sustinandu-mi afirmatia, va propun sa incercati, ca nu aveti ce pierde.