Agent 47’s Blog

Dupa o plecare neanuntata, in sfarsit sunt din nou cu nasul prin bloguri, nerabdator sa vad ce s-a mai intamplat in timpul lipsei mele. Nici nu am avut timp sa-i anunt pe colegi, miercuri dupa ce am venit de la scoala, vine tatal meu si-mi spune: “Vrei sa vii cu mine in Slovenia?”, la care normal ca am raspuns afirmativ, fiindca nu am mai fost niciodata in strainatate, el lucrand pe un autocamion.
Asa ca intr-o ora am plecat catre Novo mesto, un oras din Slovenia, la vreo 100 km de Ljubljana.
Am plecat mai mult din curiozitate, voiam sa vad cu ochii mei cum se prezinta ungurii si slovenii. Ce pot sa spun e ca, desi se fac multe bancuri pe seama ungurilor, mai degraba ar fi ei in drept sa arate cu degetul spre noi, fiindca ne intrec mai in toate. Pe langa sosele, parcari puse bine la punct, le place si sa tina curatenia, e adevarat, nu la nivelul slovenilor.

Acestia din urma, desi sunt o tara mica, sunt foarte dezvoltati, mai curati decat ungurii, si la ei vezi peste tot asezari, sunt impanziti peste dealuri si munti, unde nu am vazut nicio “cocioaba”. In cateva cuvinte: asa cum ar trebui sa fie intr-o tara normala. Totusi, desi o sa-mi calc pe suflet, o sa merg cand se iveste ocazia, si in Anglia, trecand prin Austria, Germania si Franta, fiindca acolo se vede adevarata dezvoltare. Mi-a fost greu in cele 4 zile fara PC si acces la net, insa sunt multumit de ce am vazut. Imi spunea cineva mai in varsta ca nu i s-a parut mare diferenta intre noi si ceilalti, ca sunt doar vorbe, insa cred ca acea persoana era oarba sau “incuiata: la minte ca spuna astfel de lucruri.

Vis89 era ingrijorat cu privire la mine, insa s-a linistit cand m-a vazut azi la scoala teafar si nevatamat, crezand initial ca mi-au schimbat adresa extraterestrii

Pun si cateva imagini facute din masina, nu sunt ele prea bune, insa merg la un N70

Vorbeam cu Oana despre cei care sunt maturi, insa care inca pastreaza in ei o doza de naivitate, ceva care ne aduce aminte de copilarie. Putini oameni am intalnit de acest fel, si chiar i-am putea invidia, fiindca ei nu se streseaza ca noi, privesc totul cu calm si se enerveaza mai greu, adica nu isi fac rau lor inşişi.
Chiar acum imi vine unul in minte, care m-a impresionat prin calmul si entuziasmul lui. Eram intr-o librarie, cand el mi-a dat mana, spunandu-mi ca il cheama Florin. Purta ochelari, era mai mic de statura, insa avea un zambet care îi lumina fata. Incepuse sa-mi vorbeasca despre Domnul Isus si despre ce a facut El in viata lui; eu nu ziceam nimic, fiindca eram uimit, nu intalanesti toata ziua astfel de oameni. Peste de 20 minute, m-am intalnit iarasi cu el, insa de data aceasta mi-a explicat ca e orfan, fusese handicapat, “olog”, insa printr-o minune a lui Dumnezeu, fusese vindecat. Mi-a aratat chiar si o poza cu el cum era inainte, insa imi era de-ajuns ce-mi spusese ulterior, fiindca nu era tipul prefacut si ipocrit.
Mi-a ramas mult timp in minte comportamentul lui, si m-am rusinat, va spun sincer, fiindca noi fiind sanatosi, nelipsindu-ne nimic, suntem mai ingrijorati si mai stresati decat cei care sunt bolnavi si in lipsa. Experientele prin care au trecut ei, i-au maturizat, insa au pastrat in ei ceea ce doar un copil poate sa aiba.

A mai trecut inca un an, insa mie nu mi se pare asta, trecera dintre ani parca e ceva obisnuit, in cazul meu, ma mir cum altii fac atata zarva, sunt foarte bucurosi, cred ca-n anul viitor le va merge mult mai bine, desi nu stiu din ce motiv.
Pentru mine schimbarea e ca scriu alt an in caietul de notite la scoala si faptul ca anul acesta e unul decisiv, o exceptie, prin faptul ca voi avea examenul de bacalaureat si cel de admitere, care nu mai trebuie sa spun ca sunt cruciale, cel putin in cazul meu.
Asta nu inseamna ca sunt pesimist, dar trebuie sa privim prin prisma realitatii, ca altfel nu facem nimic.

Pe langa faptul ca bietul meu “robinet” e tot rosu, de cate ori l-am sters, ca s-au uzat garniturile, noaptea trecuta nici nu am putut sa dorm, ca de obicei o noapte alba, care ma tine pana pe la 4-5 dimineata, m-am pus sa citesc din Contesa Cosel, am terminat cele 100 de pagini care le mai aveam de citit, lasandu-mi un gust amar, fiind unul dintre cele mai proaste romane citite.
Afara nu-i zapada, stau in casa ca ursul si ma uita la prognoza meteo de fiecare data sa vad daca se anunta ceva ninsoare. Nu stiu ce se intampla, dar in fiecare an zapada vine tot mai tarziu, sper ca de Anul Nou sa sa fie macar nu centimetru pe jos de zapada. Si mai observ un fenomen curios: din an in an mi-e tot mai frig iarna, cand ies afara, “senzorul” care se numeste nas se stramba ca nu are conditii prielnice de masura a temperaturii, iar umerii tind sa se uneasca dupa cap, la cat de garbovit stau.

Am scos widget-ul de blogbrowsing, fiindca era foarte enervant, se blocau unele link-uri, plus ca-mi aparea si in interfata de administrare a blogului, asa ca nu vreau sa fiu pe post de cobai, sa vedem la anu’ daca se va reglementa.
Cu sarbatorile acestea nu cred ca voi mai scrie in fiecare zi pe blog, fiind ocupat cu alte treburi, insa daca gasesc cate ceva mai interesant, o sa mai trag cate un articol.
Sarbatori fericite!

Vis89 ma bombardeaza cu 2 lepse, una despre ce e aia o tara normala, iar alta ceva despre carti.
Ca sa le luam in ordine, intr-o tara normala (a noastra nu se incadreaza mai deloc) nu exista discriminare, legile sunt acelea pentru toti, nu sunt facute ca sa fie repectate doar de civili, iar de politicieni sa fie incalcate; sistemul de invatamant ar fi unul rational, nu unul in care ministrul de invatamant da legi dupa cum îi vine, daca nu are o ruda care da examene; in concluzie: o tara in care cei care o conduc se gandesc la binele ei, nu la cum sa o fure cat mai mult si mai repede.
Intr-a doua leapsa ma pune sa i-au o carte care e mai aproape de mine (Winnetou in Mexic, de Karl May) sa o deschid la pagina 123, sa gasesc a 5-a fraza, iar dupa ea sa transcriu urmatoarele 4 fraze, care sunt:

-Cautati-i imediat. Rascoliti padurea daca e nevoie dar sa mi-i aduceti indata ce-i veti gasi. Plecati cu totii si lasati numai trei, patru din voi in lagar. Yumaşii plecara in fuga.

Procedand analog colegului meu, trimit tag-urile lui Mihaita si PiticStyle.

…dupa 4 zile de chin…si asteptari, am putut sa vad si eu ce se mai intampla pe aici, desi am mai intrat de la informatica si de la un coleg, insa nu am apucat sa postez nimic. De vineri sunt stresat cu aceasta problema, avand acces la net prin intermediul Clicknet, nici macar la telefonul fix nu aveam ton. I-am sunat pe cei de la asistenta tehnica si mi-au spus ca azi vor veni sa vada care e problema. Nu a venit nimeni pana acum insa, insa am constatat cu usurare ca pe la ora 18:00 am reusit sa ma conectez.
Se pare ca voi avea ceva de lucru, cateva lepse, care mi-au fost anuntate de un coleg, si promit ca ma voi achita de ele.

Nu stiu daca si voi patiti la fel, dar eu des ma confrunt cu ai mei, datorita orelor petrecute la calculator. Timpul normal pentru ei ar fi de 3-4 ore, dar la mine trec ca gandul, noroc ca serviciul pe care-l are tatal meu, nu-i permite sa fie asa de pe acasa, ca altfel as fi ca intr-o cusca.
Ma supara aceasta foarte mult, deoarece am atins o varsta cand mai trebuie sa fac si ce vreau eu, nu numai ce vor altii, plus ca la calculator nu-mi pierd timpul cu messenger si “hai cinci”, ci dimpotriva invat multe chestii folositoare, dar se pare ca acest lucru nu este realizat de parinti.
Taica-miu ma lua cu expresii de genul: “vezi ca a obosit priza”, “plange calculatorul dupa tine”, cred ca e un conflict intre generatii, deoarece si la randul lor, cand au fost ca noi, erau criticati de parintii lor. Pe timpul lor nu existau atatea feluri in care sa-ti petreci timpul liber, si de-aia se comporta cu noi ca niste dictatori.
Asa ca abia apuc sa scap de liceu, sa intru cu bine la facultate si sa fiu si eu mai relaxat din acest punct de vedere.